AIM lansează agenda reformelor și a inițiativelor legislative | AIMM

AIM lansează agenda reformelor și a inițiativelor legislative

În urma consultării a 800 de antreprenori din toate regiunile țării în ultimul an, în cadrul Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM), urmare efectelor crizei pandemice dar și a factorilor care încetinesc dezvoltarea normală a activității antreprenoriale (birocrație excesivă, corupție etc.) au elaborat și înaintează pentru discuții publice, propria agendă a reformelor și inițiative legislative focusate pe facilitarea și dezvoltarea mediului antreprenorial și diminuarea presiunii birocratice asupra acestuia.

Astfel, antreprenorii din cadrul AIM au elaborat un set cuprinzător de propuneri de politici dar și proiecte de legi menite să atenueze cauzele dar și efectele acelor cauze care pus presiunea cea mai mare asupra mediului de afaceri mici și mijlocii. Așa, setul de inițiative cuprinde:

●        Măsuri și acțiuni anti-corupție și de reducere a birocrației în mediul antreprenorial;

●        Reforme sistemice pentru o economie și mediu de afaceri mai puternice și atractive;

●        Măsuri de susținere și stimulente în contextual efectelor pandemice.

„Venim cu un set cuprinzător de propuneri pentru a facilita activitatea antreprenorială, inclusiv îmbunătățirea comunicării cu sectorul public în vederea diminuării birocrației și nivelului de corupție, reformarea instituției facturii fiscale, fortificarea poziției debitorului în cadrul microcreditelor cît și garantarea lor, măsuri de suport în problema locațiunii generate de presiunea efectelor pandemice, precum și altele. În cazul în care acțiunile propuse vor găsi suport, ele vor servi drept bază de redresare economică în contextul crizei și revenirea la sănătatea economică”, a declarat Liliana Busuioc, director executiv AIM.

Propunerile de politici și inițiative legislative vizate pot fi subiectul discuțiilor și implementării începând cu lansarea prezentei agende, ținând cont de faptul că antreprenorii din cadrul AIM lucrează mai mult de un an la elaborarea acesteia, și dispune de proiecte de legi deja elaborate. Acestea sunt gata a fi puse pe masa de discuții cu factorii de decizie în vederea creării unui mediul de afaceri dezvoltat și atractiv în Republica Moldova.

AIM este o asociație de afaceri neguvernamentală, care cuprinde antreprenori din diferite industrii, și se focusează pe promovarea intereselor mediului antreprenorial și inițiative de a încurajare și dezvoltare acestuia. Eforturile AIM sunt îndreptate spre dezvoltarea un mediu antreprenorial-juridic clar și transparent, pentru a promova creșterea economică și investițiile în Republica Moldova.

Agenda va fi transmisă autorităților publice relevante și partenerilor de dezvoltare pentru analiză și susținere, iar AIM rămâne deschisă pentru dialog în vederea transpunerii în viață a acestor inițiative.

Agenda poate fi consultată aici.

Disclamer: Această activitate este realizată cu suportul proiectului „Transparency and Compliance for SMEs” cu suportul Center for International Private Enterprise și a Proiectului „Optim – Oportunități prin Tehnologii și Inovație în Moldova‘’, realizat de Helvetas Swiss Intercooperation