AIM A EXPEDIAT NOI PROPUNERI PRIVIND LEGEA CU PRIVIRE LA ANTREPRENORIAT (ÎN REDACȚIE NOUĂ) | AIMM

AIM A EXPEDIAT NOI PROPUNERI PRIVIND LEGEA CU PRIVIRE LA ANTREPRENORIAT (ÎN REDACȚIE NOUĂ)

Pe 7 mai, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM) a transmis Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării un nou set de propuneri cu privire la proiectul Legii cu privire la antreprenoriat (în redacție nouă).

Această inițiativă vine în continuarea demersului din februarie, când AIM a expediat prima scrisoare cu un set de propuneri fundamentate privind clarificarea terminologiei, stimulentele fiscale, rolul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și măsuri pentru protecția mediului. 

Până în prezent, aproximativ 41% dintre propunerile formulate în acea etapă au fost reflectate în versiunea revizuită a proiectului – un semnal pozitiv de deschidere la dialog din partea autorităților.

În cea de-a doua scrisoare, AIM vine cu noi propuneri și clarificări tehnice, în spiritul consolidării unui cadru legislativ coerent și aplicabil. Printre reperele importante se numără:

  1. Clarificarea noțiunii de „firmă de exercițiu”: În forma actuală a proiectului, este introdus un nou termen – „firmă de exercițiu” – care nu este explicat în legislația actuală. AIM recomandă definirea clară a acestui concept și corelarea cu prevederile existente, pentru a evita interpretările diferite și a asigura o aplicare unitară în practică.
  2. Alinierea terminologiei utilizate: Se propune utilizarea consecventă a termenilor juridici deja existenți, precum „acte permisive”, în conformitate cu Legea nr. 160/2011, pentru a păstra coerența și a facilita înțelegerea de către toate părțile implicate.
  3. Reanalizarea prevederilor referitoare la utilizarea semnelor publice: AIM recomandă revizuirea articolului referitor la confecționarea medaliilor și semnelor distinctive de către persoane juridice, pentru a se asigura că activitățile legale desfășurate de întreprinderi din acest domeniu nu sunt afectate de reglementări restrictive, în special în cazul entităților neguvernamentale sau culturale.
  4. Corelarea denumirilor asociațiilor și formelor juridice: Se sugerează actualizarea denumirilor utilizate în proiectul de lege astfel încât acestea să reflecte cu exactitate prevederile legale în vigoare, contribuind astfel la un cadru legislativ coerent și predictibil.

Prin acest propuneri, AIM își reconfirmă angajamentul de a contribui activ la procesele de consultare publică și de a asigura reprezentarea intereselor IMM-urilor din Republica Moldova.

AIM rămâne deschisă colaborării cu autoritățile pentru implementarea acestor măsuri și pentru îmbunătățirea continuă a legislației antreprenoriale din Republica Moldova.

Această activitate a fost realizată cu susținerea Elveției și a organizației Helvetas Moldova prin Proiectul OPTIM.