Echipa AIM a primit mai multe sesizări asupra problemei identificate de către unii agenți economici în ceea ce ține de clasificarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) în condițiile Legii nr. 179/2016. Potrivit poziției operatorilor economici, clasificarea IMM-urilor stabilită în prezent în legea prenotată, a fost bazată pe unele realități economice la acel moment, care au suferit schimbări esențiale pe parcursul ultimilor 6 ani și necesită a fi ajustate și aliniate la realitățile prezente.
De aceea, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii a expediat astăzi o scrisoare către Sergiu GAIBU Ministrul Economiei al Republicii Moldova prin care solicită respectuos examinarea și soluționarea problemei prin întocmirea și promovarea unui proiect de lege care ar amenda art. 5 al Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, în scopul ajustării sumelor plafon indicate, în sensul majorării acestora, în măsura în care ar corespunde realităților economice și financiare actuale ale Republicii Moldova.
Momentan, în conformitate cu prevederile art. 5 al Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii 2 , clasificarea IMM-urilor se efectuează în funcție de doi factori: a) numărul mediu anual de salariaţi; și de b) cifra anuală de afaceri sau de totalul activelor pe care le dețin:
a) întreprindere micro – întreprindere care are cel mult 9 salariaţi, realizează o cifră anuală de afaceri de pînă la 9 milioane de lei sau deţine active totale de până la 9 milioane de lei;
b) întreprindere mică – întreprindere care are de la 10 pînă la 49 de salariaţi, realizează o cifră anuală de afaceri de pînă la 25 de milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 25 de milioane de lei;
c) întreprindere mijlocie – întreprindere care are de la 50 până la 249 de salariaţi, realizează o cifră anuală de afaceri de pînă la 50 de milioane de lei sau deţine active totale de pînă la 50 de milioane de lei.;
Având în vedere că pe parcursul celor 6 ani de la adoptarea Legii nr. 179/2016 realitățile economice dar și valoarea monedei naționale raportată la rata de schimb cu Euro a suferit modificări esențiale în baza cărora cifrele plafon stabilite de lege sunt atinse mai ușor de către operatorii economici, ceea ce impune ajustarea lor corespunzătoare. Un alt factor esențial în contextul problemei enunțate este și raportarea acestor sume (sumele plafon stabilite în art. 5 al legii 179/2016) la cuantumul salariului mediu lunar pe economie, ceea ce din nou va scoate în evidență o neconcordanță semnificativă între nivelul existent la momentul adoptării Legii (5050 lei) 3 raportat la cuantumul salariului mediului lunar pe economie din prezent (9900 lei) 4 . Astfel, observăm că în termeni de salariul mediu pe economie cifrele practic sau dublat, ceea ce constituie o ajustare semnificativă a situației. Ajustarea cadrului normativ aplicabil la modificările realităților economice și financiare avute loc în Republica Moldova nu reprezintă o problemă izolată fără niciun impact. Această ajustare derivă din cîteva necesități interconectate, inclusiv corectitudinea clasificării IMM-urilor dar și eligibilitatea acestora de a fi susținute de către stat prin instrumentele existente de susținere și stimulare a dezvoltării.
În contextul subiectului expus mai sus, observăm două probleme care creează obstacole pentru o creștere și dezvoltare organică a IMM-urilor:
1. ajustarea sumelor plafon stabilite în art. 5 al Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii 7 la realitățile economice prezente în Republica Moldova, luând în calcul cuantumul salariului mediu lunar pe economie, rata de schimb la valutei naționale în raport cu Euro, Recomandarea Comisiei Europene nr. 2003/261 8 și experiențele statelor din regiune aduse cu titlul de exemplu în tabelul de mai sus;
2. Măsurile întreprinse în vederea soluționării problemei expuse la pct. 1) în corelare cu măsurile și instrumentele statului de susținere și dezvoltare a IMM-urilor puse la dispoziție de către autoritățile relevante, inclusiv cele implementate de către ODIMM, pentru o aplicare armonioasă.
Avînd în vedere problemele identificate și descrise, solicităm respectuos Ministerului Economiei examinarea prezentului demers și soluționarea problemei prin întocmirea și promovarea unui proiect de lege care ar amenda art. 5 al Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, în scopul ajustării sumelor plafon indicate, în sensul majorării acestora, în măsura în care ar corespunde realităților economice și financiare actuale ale Republicii Moldova* Această activitate este realizată cu suportul Fundația Soros Moldova și Center for International Private Enterprise