AIM A EXPEDIAT PROPUNERI PRIVIND COMMPENSAREA COSTURILOR ENERGETICE PENTRU AGENȚII ECONOMICI ÎN CONTEXTUL MAJORĂRII TARIFELOR LA ENERGIE ELECTRICĂ | AIMM

AIM A EXPEDIAT PROPUNERI PRIVIND COMMPENSAREA COSTURILOR ENERGETICE PENTRU AGENȚII ECONOMICI ÎN CONTEXTUL MAJORĂRII TARIFELOR LA ENERGIE ELECTRICĂ

Pe 22 ianuarie, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM) a transmis Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării un set de propuneri privind compensarea costurilor energetice suportate de agenții economici, cu un accent special pe întreprinderile care închiriază spații. 

Majorarea tarifelor la energie electrică pune o presiune considerabilă asupra IMM-urilor care nu dețin infrastructură proprie pentru achiziționarea directă a energiei. Aceste întreprinderi sunt nevoite să accepte prețuri crescute prin mecanisme de refacturare practicate de proprietarii spațiilor închiriate. Această situație generează costuri suplimentare care riscă să le afecteze stabilitatea financiară.

Propunerile AIM sunt concepute să ofere un echilibru între necesitatea de a asigura competitivitatea acestor întreprinderi și de a proteja stabilitatea economică generală, pe termen scurt și lung.

1. Definire conform Codul Activităților Economice din Moldova (CAEM). Este important ca beneficiarii să fie clar definiți conform Codului Activităților Economice din Moldova (CAEM), astfel încât să nu apară ambiguități.

2. Compensarea IMM-urilor care închiriază spații. IMM-urile care nu au contracte directe cu furnizorii de energie electrică trebuie să beneficieze de compensarea diferenței de tarif.

Propunem următoarele principii: 

  • Calculul consumului eligibil,
  • Procentul de compensare, 
  • Forma de acordare

3. Implementarea programului de compensații, care să includă:

  • Stabilirea responsabilităților administrative clare pentru gestionarea compensațiilor;
  • Simplificarea procedurilor de aplicare pentru întreprinderi;
  • Crearea unui mecanism de verificare și raportare pentru a asigura transparența și corectitudinea implementării.

4. Plafonarea prețurilor – o soluție pe termen lung. De asemenea, pentru a asigura stabilitatea pe termen lung a IMM-urilor și a economiei naționale, considerăm că plafonarea prețurilor la energie ar fi o măsură necesară. Aceasta ar proteja IMM-urile de fluctuațiile tarifului și ar preveni majorările de prețuri în lanț.

Implementarea unui program eficient de compensare a costurilor energetice și plafonarea prețurilor la energia electrică reprezintă măsuri esențiale pentru susținerea IMM-urilor din Republica Moldova.

AIM rămâne deschisă pentru a colabora în vederea implementării acestor măsuri și pentru a contribui la crearea unui mediu de afaceri mai favorabil IMM-urilor din Republica Moldova.