DIRECTOAREA EXECUTIVĂ AIM, LILIANA BUSUIOC, LA FORUMUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ | AIMM

DIRECTOAREA EXECUTIVĂ AIM, LILIANA BUSUIOC, LA FORUMUL DE INTEGRARE EUROPEANĂ

Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM) a fost reprezentată la cea de-a XI-a ediție a Forumului de Integrare Europeană a Republicii Moldova, desfășurat pe 5 decembrie 2025 la Chișinău, de către directoarea executivă Liliana Busuioc, participantă în cadrul celui de-al doilea panel al evenimentului, dedicat convergenței economice cu Uniunea Europeană și dezvoltării regionale – două direcții strategice pentru viitorul european al țării.

În intervenția sa, Liliana Busuioc a subliniat că întreprinderile mici și mijlocii din Moldova sunt tot mai conștiente de cerințele pieței unice europene și își doresc să se alinieze acestora. Totuși, multe IMM-uri au nevoie de suport suplimentar pentru a-și consolida capacitățile de conformare, astfel încât să poată valorifica pe deplin beneficiile integrării europene.

„Sectorul IMM din Moldova are nevoie de sprijin real și consecvent. Avem nevoie de mai multă susținere a producătorilor locali și o mobilizare comună a societății. Fiecare dintre noi are un rol în reușita acestui proces”, a subliniat Liliana Busuioc.

În prezent, în Republica Moldova activează aproximativ 68.000 de întreprinderi mici și mijlocii, ceea ce reprezintă baza economiei naționale. Un sondaj recent realizat de AIM arată însă că 70% dintre IMM-uri nu au beneficiat niciodată de suport din partea statului, deși acestea constituie 99% din totalul companiilor din țară. Totodată, programele guvernamentale reușesc să acopere necesitățile a doar aproximativ 25.000 de întreprinderi.

Printre principalele obstacole identificate de IMM-uri în raport cu integrarea europeană se numără:

dificultățile administrative și tehnice în procesul de aliniere. costurile ridicate ale conformării la standardele UE, lipsa competențelor necesare.


În cadrul panelului, Liliana Busuioc a numit domeniile care trebuie consolidate pentru creșterea competitivității economice, printre care:

  • digitalizarea și stimularea inovării,
  • accesul îmbunătățit la finanțare pentru IMM-uri,
  • dezvoltarea infrastructurii,
  • conectivitatea și transformarea digitală,
  • tranziția verde și eficiența energetică,
  • securitatea energetică.

Aceste direcții se aliniază viziunii europene și reprezintă condiții esențiale pentru ca întreprinderile mici și mijlocii să își poată adapta activitatea la standardele comunitare.

AIM continuă să promoveze un cadru legislativ favorabil dezvoltării mediului de afaceri. Agenda organizației include priorități precum:

  • facilitarea accesului la finanțare,
  • integrarea IMM-urilor în lanțurile valorice locale și internaționale,
  • promovarea inovației,
  • reducerea aglomerării economice prin stimularea dezvoltării regionale,
  • consolidarea rezilienței economice.

Pe lângă advocacy, AIM contribuie la crearea de oportunități prin informare, conectarea mediului de afaceri, dialog constant cu autoritățile și campanii dedicate, precum Campania Națională „Fii pe val”, care încurajează susținerea producătorilor locali.

De asemenea, AIM a realizat recent un sondaj privind percepțiile IMM-urilor asupra mediului de afaceri și a procesului de integrare europeană, oferind o imagine clară a provocărilor, dar și a potențialului existent în sector.

Activitatea face parte din cadrul proiectului „Politici și măsuri de susținere a IMM-lor în Republica Moldova în contextul integrării europene”. Proiectul este finanțat de către Fundația Soros Moldova și este implementat în perioada aprilie 2024 – decembrie 2026.