Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova a participat activ la atelierul de lucru organizat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED), dedicat definitivării Planului de Acțiuni pentru perioada 2026–2027, elaborat în cadrul Programului Național de Promovare a Antreprenoriatului și Creștere a Competitivității (PACC 2027).
Atelierul, desfășurat la sediul MDED, a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri, ai sectorului academic și ai partenerilor de dezvoltare, constituind o platformă de dialog deschis și constructiv. Scopul principal al reuniunii a fost revizuirea și ajustarea măsurilor propuse pentru următorii doi ani, înainte de lansarea documentului în consultări publice.
În cadrul sesiunii, Ministerul a prezentat acțiunile planificate pentru susținerea antreprenorilor locali, iar participanții au fost invitați să formuleze observații și propuneri de îmbunătățire, cu accent pe coerența intervențiilor, impactul real asupra IMM-urilor și fezabilitatea implementării acestora.
AIM a fost reprezentat de Liliana Busuioc, directoare executivă, care a contribuit cu propuneri concrete de ajustare a Planului de Acțiuni, fundamentate pe realitățile curente cu care se confruntă întreprinderile mici și mijlocii. Intervențiile au reflectat prioritățile din agenda legislativă AIM, precum și necesitatea alinierii măsurilor publice la nevoile reale ale mediului antreprenorial.
Participarea AIM la acest proces de consultare se înscrie în direcția strategică de advocacy a organizației, orientată spre consolidarea rolului IMM-urilor în procesul de elaborare a politicilor publice. Contribuțiile formulate de AIM se bazează pe dialogul constant cu membrii săi, pe datele colectate prin sondajul recent de percepție realizat în rândul antreprenorilor și pe analiza sistematică a obstacolelor, așteptărilor și oportunităților din sector.
În perioada următoare, AIM va transmite oficial către MDED un set detaliat de propuneri de completare și ajustare a Planului de Acțiuni 2026–2027, cu obiectivul de a sprijini elaborarea unui document final echilibrat, aplicabil și orientat spre rezultate.
Prin această implicare, AIM își reconfirmă rolul de partener activ de dialog și angajamentul de a contribui la construirea unor politici economice incluzive, eficiente și adaptate realităților din Republica Moldova, în beneficiul antreprenorilor și al dezvoltării durabile a economiei naționale.
Activitatea este realizată cu susținerea Elveției, organizației Helvetas Moldova prin Proiectul OPTIM și Fundației Soros Moldova.