Pe 20 iunie, AIM a fost co-organizator celei de-a doua ediții a GPeC Summit Moldova, conferința anuală dedicată e-commerce-ului și marketingului digital. Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău și a reunit peste 300 de participanți, oferindu-le o zi plină de conținut practic și oportunități de networking la superlativ.
Sub umbrela GPeC Summit: E-Commerce & Digital Marketing, participanții au avut parte de prezentări și discuții interactive susținute de 15 speakeri de top din industria e-commerce și marketing digital. Evenimentul a acoperit 8 ore de informații esențiale, concepute să sprijine antreprenorii mici și mijlocii în dezvoltarea și extinderea afacerilor lor pe piața locală și internațională.
Conferința GPeC Summit Moldova a acoperit teme esențiale pentru industria e-commerce. Printre acestea s-au numărat:
- oportunitățile pieței din Republica Moldova și planurile de extindere ale FAN Courier,
- optimizarea conversiilor și rezultatele studiului pieței locale de comerț electronic, evidențiind tendințele și comportamentele consumatorilor.
- utilizarea inteligenței artificiale în e-commerce,
- cum să vinzi în UE ca producător local și resurse eficiente pentru IMM-uri.
Participanții au avut ocazia să învețe despre succes și eșecuri în afaceri, oferind inspirație și strategii concrete pentru dezvoltarea afacerilor online.
Directoarea executivă AIM a fost unul dintre speakerii din panelul de discuție „Online creștem împreună”, unde s-au abordat principalele soluții financiare inovatoare relevante pentru piața din Republica Moldova și avantajele și provocările listării pe un marketplace local pentru creșterea vânzărilor din e-commerce.
Ne bucurăm că am reușit să le oferim antreprenorilor mici și mijlocii această oportunitate de a învăța cum să își vândă produsele atât pe plan local, cât și pe platformele online internaționale. Evenimentul a fost un catalizator pentru dezvoltarea competențelor antreprenorilor și pentru extinderea afacerilor lor, nu doar la nivel național, dar și pe piețele internaționale, oferindu-le astfel posibilitatea de a concura pe o scenă globală.