Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova a participat astăzi la masa rotundă „EUReady – Drumul spre UE: dialog pentru o economie pregătită”, organizată de GLIA Impact Hub, în parteneriat cu Programul Innovate Moldova.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, ai organizațiilor de suport antreprenorial și ai societății civile, într-un dialog dedicat pregătirii economiei Republicii Moldova pentru procesul de integrare europeană.
În cadrul Panelului II, axat pe provocările, prioritățile și pașii concreți necesari pentru o economie pregătită de aderarea la Uniunea Europeană, Natalia Efros, președinta AIM, a reprezentat vocea întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova.
Discuțiile au vizat nevoile reale ale IMM-urilor în procesul de adaptare la standardele europene, importanța cooperării dintre stat și mediul de afaceri, precum și necesitatea unor mecanisme mai eficiente de sprijin, informare și consultare pentru antreprenori.
În intervenția sa, Natalia Efros a subliniat că integrarea europeană trebuie privită nu doar ca un obiectiv politic, ci ca un angajament susținut de efort, competitivitate și înțelegere profundă a pieței.
„Integrarea europeană nu este un proces care trebuie romantizat, ci un angajament de efort. Piața Uniunii Europene, cu aproximativ 500 de milioane de consumatori, nu poate fi tratată ca un dat gratuit. Ea presupune efort de înțelegere a preferințelor consumatorilor, efort de competitivitate, diferențiere și adaptare reală la cerințele pieței”, a menționat Natalia Efros.
Președinta AIM a accentuat că statul trebuie să privească parcursul european nu doar din perspectivă politică, ci și prin prisma impactului economic asupra întreprinderilor. În acest proces, antreprenorii și autoritățile trebuie să funcționeze în parteneriat, prin dialog constant, consultare aplicată și politici publice construite în baza realităților din teren.
Totodată, Natalia Efros a atras atenția asupra necesității de a evita transpunerea mecanică a reglementărilor europene, fără înțelegerea specificului sectorial al economiei Republicii Moldova.
„Transpunerea fără înțelegerea specificului sectorial poate crea premisele unei adaptări formale, care să nu răspundă nevoilor reale ale antreprenorilor. De aceea, este nevoie de mult dialog, sprijin susținut și informare continuă”, a subliniat președinta AIM.
În acest context, AIM consideră că procesul de integrare europeană trebuie însoțit de o muncă internă consistentă: educarea pieței, informarea IMM-urilor, consolidarea capacităților antreprenoriale și creșterea încrederii consumatorilor în produse și servicii competitive, responsabile și orientate spre standarde europene.
Un exemplu în acest sens este campania „FII PE VAL”, lansată de AIM, care promovează un mesaj de coeziune, responsabilitate și mobilizare a mediului antreprenorial în raport cu oportunitățile și provocările integrării europene.
Pentru AIM, aderarea la Uniunea Europeană nu reprezintă o linie de final, ci un proces continuu de dezvoltare. Integrarea europeană este o oportunitate strategică pentru IMM-urile din Republica Moldova, însă această oportunitate poate fi valorificată doar prin pregătire, adaptare, competitivitate și colaborare reală între stat, antreprenori și organizațiile de suport.
Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova va continua să promoveze interesele IMM-urilor în dialogul public-privat și să contribuie la construirea unei economii pregătite, reziliente și conectate la piața europeană.
Activitatea este realizată cu susținerea Swiss Cooperation in Moldova, organizației Helvetas Moldova prin OPTIM Project și Fundația Soros Moldova.