AIM A PARTICIPAT LA ȘEDINȚA CU PRIM-MINISTRA REPUBLICII MOLDOVA PE PLATFORMA CONSILIULUI ECONOMIC - AIMM

AIM A PARTICIPAT LA ȘEDINȚA CU PRIM-MINISTRA REPUBLICII MOLDOVA PE PLATFORMA CONSILIULUI ECONOMIC

AIM a participat la ședința plenară a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova, condusă de șefa Executivului, Natalia Gavrilița, organizată pe data de 29 iulie.

Scopul ședinței a fost analiza impactul situației regionale asupra activității economice din Republica Moldova, dar și soluțiile pentru depășirea celor mai stringente probleme pe care le întâmpină în această perioadă oamenii de afaceri.

Directoarea executivă AIM, Liliana Busuioc, a salutat faptul că o parte din propunerile adresate de către AIM în agenda legislativă pentru anul 2021 au fost incluse în foaia de parcurs cu privire la reducerea poverii de reglementare a activității de întreprinzător. De asemenea, a fost menționat faptul ca a fost relansat Consiliul Consultativ a IMM-urilor, unica platformă dedicată problemelor și discuțiilor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și a solicitat ca foaia de parcurs aprobată de către Consiliul Economic și Ministerul Economii cu privire la reducerea poverei de reglementare a IMM-lor să fie realizată în termeni mai restrânși și mai rapizi pentru a ca să susținem întreprinderile pe timp de criză. 

În continuare, Liliana Busuioc a accentuat faptul că Ministerul Economiei a realizat un proiect de lege pentru revizuirea definiției și plafoanelor IMM-urilor. În contextul în care Moldova a primit statutul de țară candidat la Uniunea Europeană a fost solicitat revizuirea acestor plafoane.

La finalul ședinței plenare, prim-ministra Natalia Gavrilița a chemat comunitatea de afaceri să se implice în promovarea reformelor, care vor veni în susținerea unui mediu investițional favorabil și care ar conduce la îmbunătățirea nivelului de trai în Moldova.

Aceasta activitate este realizată cu suportul Center for International Private Enterprise si a Fundatiei Soros Moldova.