PRODUSE DE MENAJ: DE LA RAFT LA CLICK | AIMM

PRODUSE DE MENAJ: DE LA RAFT LA CLICK

Fondatoarea Mărcii Comerciale Înregistrate ,,Fresh&Joy’’, Angela Chelaru activează în antreprenoriat de aproape 30 ani. Afacerea Angelei Chelaru a luat naștere în 1995, având ca activitate de baza pe atunci importul de marfuri. În anul 2000 a decis să-și înregistreze propriul brand. Renunțând la import, a început să producă lavete, bureți și alte produse de menaj în Republica Moldova,  așa a apărut brandul „Fresh & Joy”. Pe parcursul celor 30 de ani de activitate, dezvoltând mai multe afaceri în paralel, antreprenoarea a menționat ca a fost nevoită să înceapă totul de la zero de câteva ori, însă nu a
pierdut curajul. Pandemia a fost și ea un moment de răscruce, anume atunci Angela a înțeles că e timpul să-și vândă produsele și pe online. De aceea, a aplicat la programul de mentorat programul  ˝ E●comerț: de la zero la profit ˝. 

Cum ați început afacerea dvs. în comerțul electronic?

Afacerea mea are aproape 30 de ani. Din cauza pandemiei,mai multe afaceri ˝ tradiționale˝ s-au închis,  iar orientarea către online a devenit crucială pentru a menține legatura cu clienții și a continua activitatea.
 Adaptarea la aceste schimbări si găsirea de soluții creative pentru a-ți reinventa afacerea sunt semne ale unei abilități de adaptare remarcabile. 

Cum ați gestionat primele provocări și obstacole întâmpinate în această industrie?
Sunt autodidactă, de aceea am învățat din mers. 
M-am informat, am întrebat colegii, am discutat cu partenerii de peste hotare.

E-commerce-ul m-a învățat 2 lecții prețioase: 

  1. Niciodată nu e târziu să înveți – am învins frică de necunoscut, înscriindu-mă în
    acest proiect și am început să învăț pas cu pas de la mentorii mei – Mariana Melnic
    și Ana Cușchevici, cum să îmi digitalizez afacerea. Le mulțumesc mult pe aceasta cale pentru răbdare și cunoștințe prețioase
  2.  Dă-i Cezarului ce e a Cezarului – mai bine să angajezi un profesionist care își
    cunoaște meseria, decât să încerci să faci totul singur. Adevărul este că din cauza
    diletantismului pierzi și resurse, și bani, și timp. Dar cunoștintele acumulate în proiect te
    ajută să poți controla persoana angajată.

Care sunt principalele beneficii pe care le-a adus comerțul electronic afacerii
dvs.?

Am observat o îmbunătățire semnificativă în ceea ce privește calitatea postărilor
noastre pe rețelele sociale. Acestea sunt mai bine structurate și mai relevante pentru
publicul nostru.


Ne bucurăm să constatăm că numărul de urmăritori a crescut semnificativ în ultima
perioadă. Acest lucru demonstrează că strategiile noastre de promovare și conținut
încep să aibă un impact pozitiv asupra audienței.


Prin aceste îmbunătățiri, ne-am extins baza de clienți și am reușit să creăm relații mai
puternice cu diverse segmente de public


Cum v-a influențat programul de mentorat în dezvoltarea afacerii dvs. în comerțul electronic?


Cred că cea mai importantă  a fost susținerea emoțională și insuflarea încrederii, că totul e posibil, dacă mergi în pas cu cerințele timpului. Niciodată nu e târziu să înveți ceva nou, iar digitalizarea afacerii nu este un moft, dar o necesitate. 


Un magazin online îți permite sa comunici cu consumatorul, astfel aflând cum poți deveni mai bun pe piață, poți gestiona statisticile si trendurile pieței, te ajută sa crești vânzările, dar și credibilitatea consumatorului.

Proiectul “Digitalization resource hub for SMEs” este implementat de AIM, cu sprijinul  Proiectului Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie