VINUL DIN COACĂZĂ DE LA CIUCIULEA, DISPONIBIL ONLINE! | AIMM

VINUL DIN COACĂZĂ DE LA CIUCIULEA, DISPONIBIL ONLINE!

În 2015, Tatiana Bubucea și soțul ei au hotărât să pună pe roate o afacere. După ce au adunat banii necesari muncind în Anglia, în 2015 au plantat coacăză neagră în satul Ciuciuleni, raionul Hîncești. 

Din 2020, soții Bubucea au hotărât să-și diversifice producția, începând să producă vin din coacăză. 

Vinul este unul artizanal, după o rețetă tradițională aproape similară cu cea a vinului obișnuit, doar că fermentarea are loc fără contact cu aerul. Pentru a-l consuma e nevoie să fie păstrat în butoi cel puțin un an de zile. 

În urma programului de mentorat E●comerț: de la zero la profit, inițiat de AIM, beneficiarii căruia au fost soții Bubucea, a fost deschis un shop online, prin care produsele WineBerry pot fi achiziționate online.

Cum ați început afacerea Dvs în comerțul electronic? 

Prima încercare de a face comerț electronic a fost prin intermediul social media. Am creat o pagina pe Facebook unde publicam anunțuri cu produsele noastre și condițiile de livrare. 

În ianuarie 2023 am aflat de oportunitatea de a obține sprijin în acest domeniu prin proiectul e-commerce inițiat de AIM – E●comerț: de la zero la profit.

Cum ați gestionat primele provocări și obstacole întâmpinate în această industrie? 

Nu cunoșteam multe despre comerțul online, de aceea am participat la cursurile și webinarele din cadrul proiectului.

Cum ați depășit provocările  și ce lecții importante ați învățat din această experiență? 

Am invatat ca e-commerce  nu înseamnă doar un site unde îți poți plasa produsele. De fapt, este o infrastructură mai complexă, în care se integrează  instrumente de plată și logistică.

Este un domeniu foarte dinamic, care imediat îți deschide ușile către un segment nou de clienți.

Care sunt principalele beneficii pe care le-a adus comerțul electronic afacerii Dvs? 

Vizibilitatea afacerii în fața unui public mult mai mare – acesta este cel mai important beneficiu.

Cum v-a influențat programul de mentorat în dezvoltarea afacerii dvs. în comerțul electronic?

Echipa care mi-a fost alături în acest program este competentă și receptivă. Nu a fost deloc greu sa colaborez cu ei. Cu sprijinul colegilor am reușit sa implementez viziunile mele în afacere, având încredere că alegerile pe care le fac sunt potrivite pentru afacerea mea.

Care au fost cele mai valoroase sfaturi sau resurse primite de la mentor? 

Uneori nu eram convinsă dacă anumite elemente sau  soluții se potriveau domeniului meu, deși ele rezonau cu valorile mele. Am invatat de la mentor să am încredere în ideile mele și să nu-mi fie frică să fiu autentică. Dacă ar fi sa selectez cel mai important sfat, acesta ar fi: „Autenticitatea este cea care  te scoate în evidență”.

Proiectul “Digitalization resource hub for SMEs” este implementat de AIM, cu sprijinul  Proiectului Tehnologiile Viitorului finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie