E-COMMERCE POWER-UP | AIMM

E-COMMERCE POWER-UP

Pe 29 martie, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii (AIM) a organizat evenimentul „E-commerce Power-Up”, un eveniment destinat antreprenorilor din Republica Moldova interesați de extinderea și optimizarea afacerilor lor în mediul online.

Alături de cei 60 de antreprenori, la eveniment au fost prezenți Dumitru Alaiba, Vicepremier, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, și John Riordan, Director adjunct al Misiunii USAID din Republica Moldova, care au menționat despre importanța dezvoltării e-commerce-ului în Moldova și implicare tuturor părților.


Evenimentul a debutat cu o prezentare susținută de Ion Guțu, un expert în marketing digital. În contextul actual al tendințelor în e-commerce, Ion a accentuat importanța adaptabilității și flexibilității în alegerea platformei de e-commerce. El a evidențiat că, în multe situații contemporane, este mai strategic să optezi pentru un constructor de site-uri sau pentru soluții modulare, care permit o implementare rapidă și se pot ajusta ușor la evoluțiile pieței și la nevoile companiei, cum ar fi Gomag. Acest approach nu doar că facilitează mentenanța de către echipa internă, dar și optimizează utilizarea resurselor, oferind în același timp o mai mare agilitate în adaptarea la schimbările din piață.

Ulterior, a fost un panel de discuție despre „Maximizarea Performanței în Marketingul Digital”, un subiect actual în contextul evoluției rapide a mediului online și al schimbărilor de comportament ale consumatorilor.
Aici Igor Strechi (director tehnic Purple Media), Elena Corcimari (co-fondatoare True Agency) și Cristina Palarmaciuc (co-fondatoare Meraki Bureau) au adus în discuție despre construirea unor campanii de marketing digital cu impact, punând accent pe storytelling-ul brandului și pe crearea de conținut relevant și captivant pentru publicul țintă.


Alt subiect important a fost protecția datelor cu caracter personal în contextul dinamic al comerțului electronic, o preocupare crescută în era digitalizării și a creșterii amenințărilor cibernetice. Iulian Pașatii, (avocat și partener la Biroul asociat de avocați Gladei și Partenerii), a evidențiat responsabilitatea companiei în prelucrarea corectă și transparentă a datelor clienților, precum și importanța formării continue a echipei și a conștientizării riscurilor de securitate cibernetică pentru a menține un mediu online sigur și încrezător pentru consumatori.

La finalul evenimentului, în panelul de discuție intitulat „Construirea relațiilor online durabile: Transformă-ți

clienții în ambasadori ai brandului tău” a participat Ana Egorova, fondatoare Tidbit, Sergiu Malai, fondator Hermina, și Mihail Țurcanu, Product Manager e-commerce la MAIB.

Aceștia au evidențiat că oferirea unei experiențe pozitive și personalizate clienților poate conduce la creșterea loialității și la transformarea clienților în ambasadori entuziaști ai brandului. Acest lucru nu numai că poate stimula repetarea cumpărăturilor, dar poate și promova brandul prin recomandări și partajări pe platformele de socializare, având un impact pozitiv asupra reputației și creșterii afacerii în mediul online.

Activitate realizată în cadrul proiectul „Digitalization resource hub for SMEs”, implementat de Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii în perioada 2022-2024, cu sprijinul Proiectului Tehnologiile Viitorului Innovate Moldova și finanțat de USAID Moldova, Suedia și Marea Britanie.