AIM PARTICIPĂ LA REFORMA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE | AIMM

AIM PARTICIPĂ LA REFORMA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

Dragi prieteni,

la inițiativa Ministerului Economiei Dumitru Alaiba se desfășoara multașteptata reformă a legislației cu privire la societățile comerciale. AIM face parte din grupul de lucru și a formulat primele propuneri preliminare privind modificarea cadrului legal ce ține de reglementarea relațiilor între fondatorii/asociații societăților comerciale.

Legea cu privire la societățile cu răspundere limitată nr.135/2011 este una depășită, care nu corespunde necesităților mediului de afaceri și bunelor practici de guvernanță corporativă desfășurate în țările cu economie avansată. AIM speră că reforma va reuși să plaseze Republica Moldova în topul țările cu cel mai favorabile condiții pentru afaceri, care să permită societăților comerciale să aibă o structură corporativă modernă, capabilă să desfășoare afaceri la nivel global, să crească investiții de capital la nivel global și să concureze în economia digitală modernă aflată în dezvoltare permanentă.

AIM a depus primele propuneri de modificări legislative care includ următoarele reforme legislative:

1. Acordarea libertății asociaților de a-și adopta politica și structura corporativă conform viziunilor proprii și cu respectarea imperativelor minime legale, fără intervenția organelor de înregistrare de stat.

2. Încurajarea investitorilor internaționali de a deschide afaceri prin crearea posibilităților pentru aceștia de a gestiona societatea ușor, de a vota și participa la afacerile companiei de la distanță.

3. Îmbunătățirea cadrului legal referitor la sancționarea prin excludere asociatului care comite fraude sau provoacă neînțelegeri grave care sunt în detrimentul bunei-desfășurări a afacerii.

4. Excluderea instituției atragerii la răspundere subsidiară a asociaților, în vederea încurajării investitorilor străini să fondeze și desfășoare afaceri în Moldova.

Această activitate este susținută de Center for International Private Enterprise.